FANDOM


A Wiki of Ice and Fire favicon Carte Articol complet

Lady Larra Rogare a fost fiica lui Lysandro Rogare, capul familiei Rogare. Aceasta s-a căsătorit cu prințul Viserys Targaryen, fratele regelui Aegon III Targaryen, și a avut trei copii. L-a părăsit pe Viserys înainte ca acesta să urce pe Tronul de fier, nedevenind regină consoartă în mod oficial.

Înainte de serie Edit

Tinerețea și mariajul Edit

Născută în 115, Larra a fost fiica mezină a lui Lysandro Rogare, capul unei familii înstărite și influente din Lys.[1] Larra, în vârstă de nouăsprezece ani, s-a măritat în 134 cu prințul Viserys Targaryen, când acesta era ostatic al Casei Rogare.[2] La scurt timp după, unchiul fetei, i-a făcut o propunere lordului Alyn Velaryon la Sunspear, în informându-l unde ar putea fi găsit Viserys, cel care fusese crezut a fi mort. Pentru a îl aduce pe Viserys înapoi în Debarcaderul Regelui, Valeryon a trebuit să accepte condițiile pui Lysandro Rogare. Printre acestea, s-a enumerat jurământul făcut de Valeryon, conform căruia mariajul lui Viseryn cu Larra nu va fi anulat sub nicio formă. Larra l-a însoțit, asemena și lui Moredo, Lotho și Roggerio, trei dintre frații ei.[3] Regenții lui Aegon al III-lea au confirmat legitimitatea uniunii dintre Larra și Viserys.[1]

Viața la Debarcaderul Regelui Edit

Cu toate că soții se stabiliseră în Fortăreața Roșie, Larra nu a reușit să se adapteze obiceiurilor și tradițiilor din Cele Șapte Regate. Ea nu a prezentat niciun interes de a învăța limba comună, preferând să folosească traducători. Și-a păstrat vechii servitori și a continuat să slujească zeii Lysenieni, cărora le-a arătat ascultare. Având în vedere acestea, locuitorii Debarcaderului Regelui au început curând să o disprețuiască și să nu aibă încredere în femeie. Pisici erau adesea văzute intrând și ieșind din camerele sale, iar oamenii bănuiau că acelea ar fi spionii Larrei. Unii ba chiar au afirmat că Larra ar fi putut să se transforme într-o pisică, zvonurile luând o întorsătură din ce în ce mai puțin plăcută. Credință ei în zeul Yndros a dat naștere banuielor că Larra ar vizita ca bărbat bordelurile de pe strada de mătase, iar cea în Saagael a dus la blamarea ei de fiecare dată când un copil dispărea. La sfârșitul lui 134, câțiva locuitori din Debarcaderul Regelui au început să se teamă că membrii familiei Rogares vor conduce curând Cele Șapte Regate.[3]

Sacina a fost anunțată în 134 de către Viserys, iar Larra a născut în cea de-a treia lună a lui 135 un băiat pe care Viserys l-a numit Aegon, în cinstea lui Aegon al III-lea. Aegon a fost uns cu cele șapte uleiuri ale Credinței Celor Șapte, dar când s-a aflat de dorința mamei de a își făcea copilul binecuvântat și de zeii pe carea ea îl slujea, s-au stârnit zvonuri despre ceremonii obscene și sacrificii de sânge.[3]

După ce tatăl și unchiul femeii au murit, Lysaro Rogare a delapitat banca, urmând ca familia Rogare să își piardă din prestigiu. Urmările nu s-au manifestat doar în Lys, ci și în Westeros, Lotho și Roggerio fiind arestați. Când Ser Marston Waters, membru al Gărzii Regelui și noua Mână, a ordnoant arestul Larrei, Amaury Peake nu a putut intra în Fortăreața lui Maegor Holdfast, Viserys și Aegon al III-lea i-au interzis accesul. În timpul asediului, Larra, Viserys, Aegon al III-lea, regina Daenaera Velaryon și alți câțiva servitori au rămași prizonieri în Fortăreața lui Maegor timp de optsprezece zile. Potrivit lui Marston Waters, lordul Thaddeus Rowan, Mâna anterioară, a mărturisit că ar fi complotat cu cei trei frați ai Larrei să îi otrăvească pe Aegon al III-lea și soția sa, pentru ca Viserys să fie încoronat, iar Larra să ajungă regină. Când Rowan a fost adus să confirme cele mărturisite, Viserys nu a stat pe gânduri să reveleze că mărturia lui Rowan este una falsă, obținută ca urmare a torturii la care fusese supus. După arest, Septonul Bernard susține că Larra trebuia să moară, pentru ca Viserys să ia drept regină pe cineva din ținutul Westeros. Șase zile de la îndeplinirea infăpuită de către Marston, a comenzii regelui de a îi aresta pe cei care i-au ponegrit pe lordul Rowan și frații Rogare, asediul a luat sfârșit.[3][4]

In preajma anului 136, Larra era deja însărcinată cu al doilea copil. Ea s-a prezentat la procese împreună cu soțul și fiul ei, iar când lordul Torrhen Manderly a dat sentința pentru Lotho și Roggerio, Larra a plâns.[3] Ea a născut un al doilea fiu, iar doi ani mai târziu o fată.[5]

Larra nu s-a simțit în largul ei la Debarcaderul Regelui și nici nu a fost fericită în Westeros.[5] În 139, la un an după ce a născut-o pe Naerys, Larra s-a întors la Lys. Ea s-a stins din viață în 145[6] din motive necunoscute. Din bărbatul fermecător de odinioară, Viserys a devenit rigid odată ce Larra și-a abandonat soțul și copiii.[4]

Înfățișare și personalitate Edit

Larra, descrisă ca fiind o femeie frumoasă, era înaltă și si zveltă, cu părul aringtiu-auriu și ochii violeți de valyriană.[7] Pielea îi era deschisă la culoare,[8] și se îmbrăca în conformitate cu moda Lyseniană, chiar și când trăia în Debarcaderul Regelui.[3]

Deși Larra era fluentă în valyriana cultă, dar și în dialecletele vorbite la Lys, Myr, Tyrosh, și Volantis, ea nu a învățat limba comună. Larra nu a aparținut Credinței Celor Șapte, printre zeii slujiți de aceasta fiind: Pantera, Yndros, Bakkalon sau Saagael. Conform spuselor unui bufon, Larrei îi plăcea să îl asculte pe Sandoq căutând la instrumentul său cu coarde de aur, cu toate că o făcea mereu să plângă.[3]

Referințe Edit

  1. 1,0 1,1 „Fire & Blood”: Under the Regents - The Voyage of Alyn Oakenfist
  2. Capitolul „Dincolo de Regatul Apusului” din „Lumea de gheață și foc(secțiunea „Fiiclele certărețe: Myr, Lys, and Tyrosh”)
  3. 3,0 3,1 3,2 3,3 3,4 3,5 3,6 „Fire & Blood”: The Lysene Spring and the End of Regency
  4. 4,0 4,1 Capitolul „Regii Targaryeni” din „Lumea de gheață și foc(secțiunea „Aegon al III-lea”)
  5. 5,0 5,1 Capitolul „Regii Targaryeni” din „Lumea de gheață și foc(secțiunea „Viserys al II-lea”)
  6. The World of Ice and Fire AMA
  7. Lumea de gheață și foc, Regii Targaryeni, Viserys al II-lea.
  8. „Fire & Blood”: Under the Regents - The Voyage of Alyn Velaryon

Legături externe Edit

Pagina folosește conținut preluat, tradus și/sau adaptat de la A Wiki of Ice and Fire.

Licența este CC-BY-SA, asemenea celei sub care este distribuit conținutul de la Urzeala tronurilor Wiki.

Community content is available under CC-BY-SA unless otherwise noted.