Acest articol conține informații cu privire la un personaj din serialul HBO intitulat „Urzeala tronurilor”. Pentru cealaltă versiune a acestuia, vezi: Jorah Mormont (carte). |
Personalitate[]
Jorah este un personaj complex, având atât calități, cât și defecte. El a fost un războinic formidabil, dar și cel mai loial consilier al lui Daenerys Targaryen, pentru care a nutrit un respect profund și o iubire care, din nefericire pentru el, nu a fost niciodată împărtășită așa cum el și-ar fi dorit. Jorah a încercat întotdeauna să îi dea sfaturi practice, raționale și eficiente în orice situație. Cu toate că încearcă să fie un om onorabil, Jorah a înfăptuit mai multe actțiuni necinstite din iubire sau pentru propria supraviețuire. Negoțul cu sclavi fiind o activitate ilegală în Westeros, Jorah a părăsit continentul pentru a nu fi executat, iar, la început, a funcționat ca spion în speranța de a îi fi permisă întoarcerea acasă. Până la apariția lui Barristan Selmy în perisaj, Jorah a funcționat drept principalul sfătuitor al lui Daenerys.
Jorah era inteligent, literar și un om umblat prin lume, știind istoria lui Essos și vorbind mai multe limbi, inclusiv dothraki.
Relația cu tatăl său, și probabil cu restul familiei sale, a fost abordată abia în al cincilea sezon. Adevăratele sentimente față de Jeor ies la iveală abia când Jorah primește o veste tulburătoare. De îndată ce aflat de moartea tatălui său, Jorah s-a arătat vizibil zdruncinat și profund supărat, cerând cu mânie să cunoască detaliile morții bărbatului. Această manifestare a fost probabil cauzate de sentimentul de vinovăție simțit de Jorah pentru că făcuse de rușine Casa Mormont, dar și a reconcilierea care nu a avut loc cât erau ambii în viață.
- „Ești un tovarăș de drum groaznic. Cel mai posac om pe care îl știu.”
- ―Tyrion Lannister, către Jorah Mormont
Deși inițial stoic și într-o oarecare măsură rece, Jorah începe să țină la oamenii care îi câștigă respectul. Îl tratează pe Tyrion asemenea unui ostatic la început, dar, după cei doi supraviețuiesc scufundării bărcii, Jorah începe să aibă o tot mai mare încredere în el, dezlegându-l și, apoi, împărtășindu-și povestea de viață. Ei au mai discutat în mod deschis și despre Daenerys și dreptul ei înnăscut de a sta pe Tronul de Fier. Din nefericire, încrederea pe care Jorah o avea este zdruncinată când Tyrion o convinge pe Daenerys să îl exileze din nou pe Jorah din Meereen (motivul lui Tyrion fiind acelea de a îl scăpa pe Jorah de mânia lui Daenerys). Cu toate acestea, după ce se întâlnesc la Piatra Dragonului, relația lor pare a fi reparată. Tyrion îi dă lui Jorah moneda primită de la Yezzan zo Qaggaz, cu promisiunea să i-o aducă înapoi de îndată ce se va întoarce din lupta cu morții, iar Jorah o convinge pe Daenerys să îl păstreze pe Tyrion ca Mână a Reginei, în ciuda greșelilor făcute de Tyrion.
Fiind un războinic iscusit, Jorah încearcă să nu își ucidă adversarul chiar dacă o astfel de opțiune ar fi posibilă, iar acest lucru o mulțumește și pe Daenerys atunci când aceasta conștientizează violența inutilă care se întâmpla. Chiar și atunci este aplicată forță brută, când sunt rănite persoane, Jorah pare să încerce să compenseze cele întâmplate (îi dă bani perscarului căruia i-a furat barca). Reușind să își păstreze calmul pe parcursul procedurii, Jorah a dat dovadă de o toleranță imensă la durere atunci când Sam îi îndepărta bucăți din pielea infectată, pentru a îl vindeca de vărsatul cenușiu. În ciuda rănilor obținute în lupta cu morții (inclusiv una în piept după ce fusese înjunghiat), Jorah s-a dovedit capabil să se ridice în picioare, să o protejeze pe Daenerys până la finalul luptei.
Deși fusese capabil inițial să trădeze încrederea lui Daenerys pentru a îi fi permisă intoarcerea acasă, în Insula Ursului, Jorah a acceptat pe deplin consecințele faptelor sale. Cu toate că îl ura pe Eddard Stark pentru că dorea să îl execute, Jorah îi considera intenția justificată. Când s-a întors în Westeros, Jorah nu a încercat în niciun fel să își restabilească poziția pe care o avusese cândva, ca lider al Casei Mormont. În schimb, Jorah i-a recunoscut autoritatea verișoarei sale, Lyanna Mormont, în ciuda vârstei fragede pe care tânăra o avea, considerând-o viitorul familiei lor. Justifând că dorințele tatălui său trebuie respectate, Jorah a refuzat să își primească din nou vechea sabie. Toate aceste acțiuni demonstrează firea sa umilă, dar și capacitatea lui Jorah de a spune lucrurilor negru pe alb, fără a încerca să își acopere greșelile.
|